Frumusete

5 tratamente de noapte care îţi fac părul sănătos şi strălucitor

par stralucitor
Orele pe care le petreci dormind pot fi folosite în avantajul frumuseţii tale. Tratamentele naturiste, pe care le laşi să acţioneze toată noaptea, sunt o adevărată minune pentru părul tău.

Orele pe care le petreci dormind pot fi folosite în avantajul frumuseţii tale. Tratamentele naturiste, pe care le laşi să acţioneze toată noaptea, sunt o adevărată minune pentru părul tău.

În cele aproximativ opt ore în care dormi, toate elementele nutritive din ingredientele naturale penetrează firul de păr, îl învăluie într-un strat protector, ceea ce îi redau sănătatea şi îl fac cu adevărat strălucitor.

Poate că nu vei avea cel mai profund şi odihnitor somn, dar părul tău merită o noapte de sacrifiu ca să arate senzaţional! Aplică măsştile şi tratamentele înainte de culcare, lasă-le să acţioneze toată noaptea, apoi dimineaţa spală-te cu şamponul tău obişnuit.

Mască cu gălbenuş de ou şi ulei de ricin

Amestcă un gălbenuş de ou (sau mai multe dacă ai părul foarte lung) cu câteva linguri de ulei de ricin, astfel încât să obţii o cremă care să-ţi ajungă pentru aplicarea pe tot părul. Masează-ţi cu grijă scalpul şi aplică amestecul pe toată lungimea părului, până la vârfuri. Acoperă-te apoi cu o cască pentru duş şi înfăşoară-te cu un prosop.

Dormi cu masca pe cap, pentru ca elementele nutritive benefice din uleiul de ricin şi gălbenuşul de ou să hrănească părul în profunzime. Ai grija ca masca să nu-ţi cadă de pe cap pe timpul nopţii şi pentru siguranţă, înveleşte-ţi perna cu un prosop.
Este foarte important să masezi şi la rădăcini pentru că uleiul de ricin este cunoscut pentru capacitatea de accelerare a creşterii părului.

Mască cu pastă de avocado

Unul dintre cele mai bogate vegetale în omega 3, un tip de grăsime benefică pentru organism, fructul de avocado este perfect şi pentru hrănirea şi hidratarea firului de păr.

Cumpără un fruct de avocado şi dacă este tare, lasă-l câteva zile la întuneric, învelit în hârtie, până devine cremos.

Pisează-l apoi şi aplică pasta pe păr. Dacă părul tău este lung, ai nevoie de două sau mai multe fructe. Lasă-l să acţioneze pe toată durata nopţii, apoi

Tratament cu ulei de hamei

Uleiul de hamei stimulează circulaţia sanguină la nivelul pielii capului, ceea ce ajută la hrănirea rădăcinilor şi la stoparea căderii părului. Dacă te confrunţi cu căderea părului, foloseşte uleiul de hamei (pe care îl găseşti în magazinele de tip plafar) în tratamentele pe timpul nopţii. Aplică uleiul la rădăcini masează şi acoperă-ţi capul.

Tratament cu cheratină lichidă

Cheratina este o proteină care se găseşte în structura părului şi care de ceva vreme este folosită intens în gamele profesionale de îngrijire a părului. Poţi folosi cheratina, pe care o găseşti în varianta lichidă sau în cea vegetală concentrată în măştile pentru îngrijirea părului, dar şi direct pe părul proaspăt spălat şi uscat. Pulverizează cheratina pe păr şi înfăşoară-l cu un prosop încălzit. Este ideală pentru protejarea şi îmbunătăţirea structurii părului degradat.

Uleiul din sâmburi de struguri

Este un tonic excelent pentru rădăcinile părului, formând în acelaşi timp o peliculă protectoare la nivelul firului. Foloseşte o cantitate suficientă de ulei din sâmburi de struguri pentru a-ţi acoperi tot părul. Acoperă apoi cu o cască pentru duş şi cu un prosop.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *