Uncategorized

Inhibitorii de pompă de protoni – mai mute beneficii sau mai multe riscuri?

Inhibitorii de pompă de protoni

Rezumat

Descoperirea inhibitorilor de pompa de protoni (IPP) a completat cu succes medicatia antisecretoare recomandata in tratarea bolilor ulceroase sau de reflux. In prezent, IPP sunt considerati cele mai puternice antisecretoare, avand efecte net superioare si reactii adverse diminuate,  comparativ cu cele produse de grupe de medicamente din generatiile anterioare precum blocantele receptorilor colinergici de tip muscarinic (atropina, pirenzepina) sau blocantele receptorilor histaminergici de tip H2 (cimetidina, ranitidina, nizatidina).

Medicamentele de tip IPP sunt considerate, in general, sigure si cu putine efecte nedorite, mai ales in tratamentul de scurta durata. Cu toate acestea, numeroase studii au atras atentia ca implicatiile administrarii preparatelor pe baza de IPP ar putea fi serioase.

Cum actioneaza IPP?

Pompa de protoni este o structura de transport de la nivelul membranei celulare care, in stomac, produce acidul clorhidric. IPP au capacitatea de a inhiba acest mecanism molecular de formare a acidului clorhidric, indiferent de stimulii care il provoaca. Se reduce astfel nivelul de aciditate a sucului gastric, proces esential in tratarea bolilor ulceroase. Un avantaj major al IPP este ca actiunea lor ramane valabila cel putin 24 de ore. Potrivit unor studii, chiar si la o saptamana de la intreruperea tratamentului este inca prezenta o inhibitie de circa 20 – 26%. Aceasta durata de actiune permite administrarea intr-o priza unica pe zi, minimizandu-se totodata si reactiile adverse. IPP contribuie la ameliorarea sau vindecarea bolilor ulceroase nu doar prin inducerea anaciditatii gastrice, ci si printr-un efect benefic exercitat asupra microcirculatiei de la nivelul leziunilor ulceroase.

De notat ca inhibitorii pompei de protoni sunt vulnerabili in mediu acid si risca sa fie inactivati daca se dizolva direct in sucul gastric. Solutia la aceasta problema a constat in administrarea terapiei IPP sub forma de granule care se dizolva numai cand iau contact cu un pH de peste 6.

Potentiale riscuri si efecte adverse

Medicamentele de tip IPP sunt considerate, in general, sigure si cu putine efecte nedorite, mai ales in tratamentul de scurta durata. Producatorii avertizeaza ca pot interveni reactii adverse comune precum cefaleea, greata, varsaturile, diareea, durerile de stomac, constipatia sau flatulenta.

De asemenea, publicatia British Medical Journal a supus atentiei publice un studiu care urmarea asocierea inhibitorilor pompei de protoni cu riscul de a dezvolta osteoporoza la femei. Potrivit BMJ, la pacientele care au facut tratament cu IPP, in mod regulat, minim doi ani, riscul de fractura de sold a crescut de la 1,5 evenimente la 1000 de persoane la 2 evenimente la 1000 de persoane (BMJ. 2012;344:e372).

Totusi, folosirea pe scara larga a preparatelor cu IPP a dovedit ca, in majoritarea cazurilor, riscurile sunt mai degraba teoretice, mai ales daca dozele terapeutice stabilite de medic sunt respectate. In acelasi timp, nu se poate ignora faptul ca boala ulceroasa cu localizare gastrica sau duodenala evolueaza in timp si, netratata, poate genera complicatii grave precum hemoragie, perforatie sau stenoza.

Paralel cu antagonistii H2 s-a realizat un nou tip de medicamente destinate tratamentului antiulceros.
Acestea au fost denumite inhibitori ai pompei protonice, deoarece ei opresc pompa care expulzeaza acidul clorhidric din celulele parietale, actionand specific prin prevenirea secretiei gastrice de acid. Cercetarea acestui nou tip de substante s-a facut cunoscandu-se ca inhibitia acestei secretii contribuie la vindecarea ulcerului si la diminuarea simptomelor legate de secretia de acid.

In anii 1970 a fost acceptata ideea ca hiperproductia de acid de catre stomac se asociaza cauzei care provoaca ulcerul. Aceasta a determinat dezvoltarea antagonistilor H2, care actioneaza prin oprirea secretiei acide. Totusi, chiar daca tratamentul a reusit, un numar apreciabil de ulcere recidiveaza in decurs de un an. De aceea, companiile farmaceutice au inceput cercetarea unor medicamente cu actiune inhibitoare mai energica si astfel au luat nastere inhibitorii pompei protonice.

Primul inhibitor al pompei protonice a fost omeprazolul, comercializat sub denumirile de Losec,Omez, Omeran, Helicid. Daca medicul va recomanda omeprazol, doza uzuala este o capsula de 20 mg pe zi. La majoritatea pacientilor se realizeaza astfel un control efectiv al secretiei de acid. Daca nu se constata un efect satisfacator, doza poate fi marita pana la 40 mg pe zi, intr-o singura priza, pentru un control mai energic al aciditatii gastrice. Medicamentul se ia dimineata sau seara.

In doze adecvate omeprazolul poate inhiba secretia gastrica de acid timp de peste 24 de ore. Cercetarile au aratat ca dupa 24 de ore producerea de acid a scazut drastic, ea fiind cu 80-90 la suta mai scazuta decat inainte.
Fiind mult mai energic decat alte remedii, omeprazolul determina, de obicei, vindecarea mai rapida a ulcerului duodenal si a celui gastric. Se precizeaza ca, dupa un tratament de patru saptamani cu omeprazol, ulcerul duodenal se vindeca la 95 la suta dintre pacienti, in timp ce dupa utilizarea antagonistilor receptorilor H2 proportia este de numai 80 la suta. Si durerile sunt rapid inlaturate, de regula dupa 2-3 zile de tratament. In cazul antagonistilor receptorilor H2, acestea dispar, la cei mai multi pacienti, circa 80 la suta, dupa aproximativ o saptamana.

Reactiile adverse sunt rare dupa administrarea de omeprazol. Totusi, ocazional, el poate afecta metabolizarea altor medicamente. Astfel, omeprazolul poate interactiona cu tranchilizantul diazepam, precum si cu warfarina si fenitoina. Medicul curant va decide daca o persoana care ia aceste medicamente va putea beneficia si de omeprazol.
S-au semnalat, ocazional, eruptii cutanate, fotosensibilitate, urticarie si prurit (mancarime) cutanat. Uneori se inregistreaza diaree si dureri de cap destul de severe incat sa necesite intreruperea tratamentului. S-au mai semnalat si tulburari digestive precum constipatia, greata, varsaturile si flatulenta. intrucat omeprazolul exclude, in cea mai pare parte, aciditatea gastrica, pacientii tratati cu acesta pot fi mai predispusi la intoxicatii alimentare.
Desi nu se cunosc riscuri ale administrarii omeprazolului in perioada de sarcina si alaptare, se impune consultarea medicului curant in aceasta privinta. Medicamentul poate traversa placenta si se poate transmite sugarului prin laptele mamei.

Un alt inhibitor al pompei protonice este lansoprazolul (Lanzap). Acesta actioneaza asemenea omeprazolului si are o eficienta comparabila cu acesta.
Pentru tratamentul ulcerului duodenal se recomanda sa se ia cate 30 mg pe zi, timp de patru saptamani, iar in ulcerul gastric este indicata aceeasi doza zilnica timp de opt saptamani. Pentru a se obtine rezultate mai bune se recomanda ca lansoprazolul sa fie administrat dimineata, inaintea micului dejun.
Alti inhibitori ai pompei de protoni sunt esomeprazolul (Nexium) si pantoprazolul (Controloc), mai eficienti si mai scumpi.

Surse: https://www.revistagalenus.ro/practica-medicala/22060-inhibitorii-de-pompa-de-protoni-beneficii-mai-mari-decat-riscurile-sau-invers.html

Informatii suplimentare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *