Buzura la Berința. Locul de unde n-a plecat niciodată

PLATESTE IN SIGURANTA
  • Visa Card
  • MasterCard

Descriere

Buzura la Berința. Locul de unde n-a plecat niciodată Școala Ardeleană

Prefață de Delia MunteanVolum apărut sub egida Fundației Culturale Augustin Buzura Când mi-e dor de mine, când sunt golită de gânduri, de idei, fug desculță la Buzura, ca și cum m-aș ascunde la pieptul mamei, ca și cum m-aș legăna în poala Mamii Bune, ca și cum aș sta zgribulită și fericită în ploaie sub nucul de-acasă, din Berința. E doza de-acasă pe care mi-o iau din textele lui, cu care simt o formă de complicitate, ca și cum am vorbi într-un cod al nostru despre oameni și despre locuri ale căror începuturi doar noi le știm. E egoist, poate caraghios, dar îmi face bine.Pentru mine a fost unchiu’ Augustin , fratele mai mare al mamei, cel care venea, din când în când, acasă, în Berința, și pe care Mama Bună, mărunțică și iute, încerca să-l cuprindă cu mânuțele ei aspre și noduroase de parcă voia să-l înăbușe, să-l acopere cu totul. Dragu’ maaamii! – și i se lumina toată făptura aceea palidă și osoasă, din care te izbeau doar ochii scânteietor de negri și atât de adânci. Atunci, toată scena mi se părea nu-știu-cum…, aproape obișnuită. Acum, o văd așa cum era de fapt: de-o duioșie supremă. (Dana Buzura-Gagniuc) Nepoata apelează frecvent la scrisorile unchiului, îndeosebi la cele din studenția clujeană (păstrate cu sfințenie de familie), scrisori mărturisind despre anxietățile vârstei, despre lipsa de confort material sau care evidențiază grija pentru părinții bolnavi. Ele trădează o epocă în care tânărul Augustin se zbate să se clădească pe sine cu decență – atât ca medic, cât și ca om de cultură –, irosindu-și cât mai puțin energiile în efortul supraviețuirii. Cărturar autentic, deși încă în formare, pe Augustin Buzura nici sărăcia, nici amenințările ideologice nu l-au împiedicat să creeze, să opună smintelii din societatea românească a vremii realizări durabile, ale spiritului. Ale unei minți imposibil de încovoiat. (Delia Muntean) Cuprins Când mi-e dor de mine…, fug desculță la Buzura.  Prefață de Delia MunteanCuvânt de însoțire de Dana Buzura-Gagniuc Spune-le oamenilor din sat că n-am plecat niciodată din Berința. Poveștile BerințeiDâmburiiCoasta PopiiMânânțușulLupiiCasaMama BunăPoveștile Mamii BuneTata MoșOnița lui CiupeiMisteriosul inginer englezGuguț Agustin ȘcoalaFrațiiVeciniiPopa GheorgheScrisori către părințiAmintiri din prezentul meuO ultimă îmbrățișare15 august 2023. Spre finalMulțumiriBibliografieAddenda fot

Garanție Produse

Garanție de minim 12 luni la orice produs.

Un produs expus de: bookzone.ro

Modalități Plata si Livrare

Platesti online cu cardul sau la livrare ramburs in funcție de produsul selectat.

  • Costul livrarii – va fi calculat în pagina de comanda după ce ați dat click pe butonul „Catre Magazin” și ati adaugat în coș produsul. Costul livrarii va fi afisat la finalizarea cumparaturilor dacă produsul este în stoc in magazinul online.
  • Sute de produse beneficiază de transport gratuit dar și dacă valoarea cumpărăturilor dvs. depășește anumita suma în funcție de vânzător.
  • Verificare Colet Înainte de plată
  • Plata cu cardul in rate fara dobanda (in functie de comerciant)

Dreptul la Retur

Drept de retur  in conformitate cu art.9 alin.1 din Ordonanță nr.34/2014 privind drepturile consumatorilor in cadrul contractelor încheiate cu profesioniștii, precum si pentru modificarea si completarea unor acte normative, Clientul beneficiază de o perioada de retragere de 14 zile pentru a se retrage dintr-un contract la distanta sau dintr-un contract in afara spatiilor comerciale, respectiv de a returna produsele cumpărate, fără a fi nevoit sa justifice decizia de retragere si fără a suporta alte costuri.

Actualizat la: 05.03.2025

Declinare de responsabilitate – Disclaimer

Site-ul acesta nu poate oferii exactitatea completă a datelor afișate  și nici furnizarea completa a informațiilor de către comercianți.

Prin urmare, datorită tipului activităților platformei noastre ca fiind un promotor al unor companii terțe, în cazul unor nepotriviri între datele afișate pe siteul sau reclamele siteului și cele afișate pe site-ul comerciantului, acestea din urmă vor predomina. Autorizațiile legale pentru vanzare, originalitatea produselor cât și alte proceduri legale obligartorii pentru comercializare apartin exclusiv în sarcina comerciantului. Prețurile afișate includ toate taxele, preț in LEI sau RON inclusiv TVA.

De acelasi fel cu Buzura la Berința. Locul de unde n-a plecat niciodată

Informații suplimentare

Brand

Categorie

Comerciant

👋 Toate produsele sunt atent selectionate de catre echipa bunedecitit.ro. Este posibil sa castigam un comision pentru produsele pe care le veti cumpara.