Cleopatra. Viata ultimei regine a Egiptului
Descriere
Cleopatra. Viata ultimei regine a Egiptului Litera
Biografa câștigătoare a Premiului Pulitzer aduce la viață una dintre cele mai fascinante femei din istoria lumii: Cleopatra, ultima regină a Egiptului. Palatul ei strălucea fiind împodobit cu onix, granate și aur, dar mustea de intrigi politice și sexuale. Peste toate acestea, Cleopatra era un strateg viclean și un negociator priceput. Deși a trăit mai puțin de 40 de ani, a retrasat contururile lumii antice. A fost căsătorită de două ori, de fiecare dată cu un frate. A purtat un violent război civil cu primul, cât ambii erau încă adolescenți. Pe cel de al doilea l-a otrăvit. În cele din urmă, a scăpat și de o soră ambițioasă; incestul și asasinatele erau specialitatea familiei. Din câte se pare, Cleopatra a avut relații intime cu doar doi bărbați. Cu toate acestea, aceștia au fost Iulius Caesar și Marcus Antonius, doi dintre cei mai cunoscuți romani ai vremurilor lor. Ambii erau căsătoriți cu alte femei. Cleopatra a avut un copil cu Caesar și, după asasinarea acestuia, alți trei cu protejatul lui. Era deja cel mai puternic conducător din zona mediteraneană, iar relația cu Antonius i-a confirmat statutul de cea mai influentă femeie a epocii. Cei doi vor încerca să fondeze un imperiu, într-o alianță care le va aduce sfârșitul. Faimoasă înainte de a deveni notorie, Cleopatra a intrat în istorie din motive greșite. Shakespeare și Shaw i-au pus cuvinte în gură, Michelangelo, Tiepolo și Elizabeth Taylor i-au pus un chip. Pe traseu, personalitatea și drama circumstanțelor Cleopatrei s-au pierdut. Întorcându-se la sursele clasice, Stacy Schiff separă cu îndrăzneală faptele de ficțiune pentru a o salva pe regina fascinantă a cărei moarte a adus cu ea o nouă ordine mondială. Bogată în detalii, epică în scop, Schiff realizează o reconstituire profund originală a unei vieți fascinante. „O adevărată operă literară“ The New Yorker „O capodoperă“ Daily Beast „Povestea Cleopatrei este magnific relatată“ Washington Post „Palpitant“ New York Times „Plină de pasiune“ USA Today „Surprinzătoare“ Newsweek STACY SCHIFF este autoarea volumelor Véra (Mrs. Vladimir Nabokov), câștigător al Premiului Pulitzer, Saint-Exupéry, finalist la Premiul Pulitzer, A Great Improvisation: Franklin, France, and the Birth of America, câștigător al George Washington Book Prize și al Ambassador Book Award, Cleopatra: Viața ultimei regine a Egiptului, câștigător al PEN/Jacqueline Bograd Weld Award pentru biografii și The Witches: Salem, 1692. Schiff a primit burse de la Guggenheim Foundation, National Endowment for the Humanities, American Academy of Arts and Letters și Center for Scholars and Writers de la Biblioteca publică din New York. Membru al Academiei Americane de Arte și Litere, numită Chevalier des Arts et Lettres de către guvernul francez, locuiește la New York.
Garanție Produse
Garanție de minim 12 luni la orice produs.
Un produs expus de: litera.ro
Modalități Plata si Livrare
Plata online cu cardul sau la livrare ramburs in funcție de produsul selectat.
- Costul livrarii – va fi calculat în pagina de comanda după ce ați dat click pe butonul „Catre Magazin” și ati adaugat în coș produsul. Costul de livrare va fi afisat la finalizarea cumparaturilor dacă produsul este în stoc in magazinul online.
- Sute de produse beneficiază de transport gratuit dar și dacă valoarea cumpărăturilor dvs. depășește anumita suma în funcție de vânzător.
- Verificare Colet Înainte de plată
- Plata cu cardul in rate fara dobanda (in functie de comerciant)
Dreptul la Retur
Drept de retur in conformitate cu art.9 alin.1 din Ordonanță nr.34/2014 privind drepturile consumatorilor in cadrul contractelor încheiate cu profesioniștii, precum si pentru modificarea si completarea unor acte normative, Clientul beneficiază de o perioada de retragere de 14 zile pentru a se retrage dintr-un contract la distanta sau dintr-un contract in afara spatiilor comerciale, respectiv de a returna produsele cumpărate, fără a fi nevoit sa justifice decizia de retragere si fără a suporta alte costuri.
Actualizat la: 03.01.2025
Declinare de responsabilitate – Disclaimer
Acest site nu poate garanta exactitatea totala a datelor postate și nici furnizarea completa a datelor de către comercianți.
Drept urmare, datorită tipului activităților platformei noastre ca fiind un promotor al unor societăți comerciale terțe, în cazul unor discordanță între datele postate pe siteul sau reclamele acestui site și cele afișate pe site-ul comerciantului, acestea din urmă vor predomina. Autorizațiile legale pentru comercializare, originalitatea produselor cât și alte initiative legale obligartorii pentru comercializare revin exclusiv în sarcina comerciantului. Prețurile afișate contin toate taxele, preturi in LEI sau RON inclusiv TVA.
Din aceeasi categorie cu Cleopatra. Viata ultimei regine a Egiptului
Informații suplimentare
Brand | |
---|---|
Categorie | |
Comerciant |
👋 Toate produsele sunt atent selectionate de catre echipa bunedecitit.ro. Este posibil sa castigam un comision pentru produsele pe care le veti cumpara.