Educație inteligentă pentru copii inteligenți

PLATESTE IN SIGURANTA
  • Visa Card
  • MasterCard

Descriere

Educație inteligentă pentru copii inteligenți Litera

Dezvoltarea motivației • Construirea relațiilor • Gestionarea sensibilității • Gestionarea cooperării și a competiției • Atitudinea față de autoritate Copiii noștri, deși inteligenți, pot avea dificultăți la școală și în viață din diverse motive: fie sunt perfecționiști, fie se tem de efort, fiind obișnuiți cu succesele imediate, fie au dificultăți în a se înțelege cu cei de vârsta lor. Cartea de față reprezintă o soluție concisă și plină de idei practice, pe care le putem folosi pe măsură ce copiii cresc și se dezvoltă. Strategiile descrise de autori, psihologi cu experiență, pot fi puse în aplicare în viața de zi cu zi, ajutându-i pe copii să își gestioneze sentimentele, să le placă învățătura și să își construiască relații armonioase, pentru o viață împlinită. Dr. Eileen Kennedy-Moore este psiholog clinician, specializată în parenting și în dezvoltarea socială și emoțională a copiilor. A mai publicat: „The Unwritten Rules of Friendship“ (coautoare), „Expressing Emotion“ și o carte premiată pentru copii, „What About Me? 12 Ways to Get Your Parents’ Attention Without Hitting Your Sister“. A fost invitată la The Today Show și la alte emisiuni de radio și televiziune și colaborează ca blogger cu Psychology Today. Mark S. Lowenthal, doctor în psihologie, psiholog clinician, a fost director al Programului de Tratament Psihiatric Ambulatoriu pentru Copii și Adolescenți al Spitalului Trinitas, din Elizabeth, New Jersey. A contribuit la crearea, la nivel statal și local, a unor politici de sprijin pentru copiii cu probleme de sănătate mintală. Cartea „Educație inteligentă pentru copii inteligenți“ a câștigat în SUA premiile Mom’s Choice Gold, Kidlutions și Nautilus Silver.

Garanție Produse

Garanție de minim 12 luni la orice produs.

Un produs expus de: litera.ro

Modalități Plata si Livrare

Platesti online cu cardul sau la destinație ramburs in funcție de produs.

  • Costul livrarii – va fi calculat în pagina de comanda după ce ați dat click pe butonul „Catre Magazin” și ati adaugat în coș produsul. Costul de livrare va fi afisat la trimiterea comenzii dacă produsul este în stoc in magazinul online.
  • Sute de produse beneficiază de transport gratuit dar și dacă valoarea cumpărăturilor dvs. depășește anumita suma în funcție de vânzător.
  • Verificare Colet Înainte de plată
  • Plata cu cardul in rate fara dobanda (in functie de comerciant)

Dreptul la Retur

Drept de retur  in conformitate cu art.9 alin.1 din Ordonanță nr.34/2014 privind drepturile consumatorilor in cadrul contractelor încheiate cu profesioniștii, precum si pentru modificarea si completarea unor acte normative, Clientul beneficiază de o perioada de retragere de 14 zile pentru a se retrage dintr-un contract la distanta sau dintr-un contract in afara spatiilor comerciale, respectiv de a returna produsele cumpărate, fără a fi nevoit sa justifice decizia de retragere si fără a suporta alte costuri.

Actualizat la: 17.05.2024

Declinare de responsabilitate – Disclaimer

Acest site nu poate asigura exactitatea completă a informațiilor afișate  și nici oferirea completa a informațiilor de către comercianți.

Drept urmare, datorită naturii activităților platformei noastre ca fiind un promotor al unor societăți comerciale terțe, în cazul unor discordanță între informațiile afișate pe siteul acesta sau reclamele acestui site și cele postate pe site-ul comerciantului, acestea din urmă vor predomina. Autorizațiile legale pentru comercializare, originalitatea produselor cât și alte initiative legale obligartorii pentru comercializare apartin exclusiv în sarcina comerciantului. Prețurile postate contin toate taxele, preț in LEI sau RON inclusiv TVA.

Vezi produse similare cu Educație inteligentă pentru copii inteligenți

Informații suplimentare

Brand

Categorie

Comerciant

👋 Toate produsele sunt atent selectionate de catre echipa bunedecitit.ro. Este posibil sa castigam un comision pentru produsele pe care le veti cumpara.