Experiența Stimulati – Jim Curtis

PLATESTE IN SIGURANTA
  • Visa Card
  • MasterCard

Descriere

Experiența Stimulati – Jim Curtis Jim Curtis

Un plan complet pentru depășirea bolilor cronice, a stresului și eșecurilor!

De peste 20 de ani, Jim Curtis luptă împotriva unei boli cronice greu de diagnosticat și tratat. S-a obișnuit să trăiască în durere, negare și disperare. Întrucât terapiile tradiționale nu au ajutat, el a căutat răspunsuri în altă parte. A călătorit prin lume și a întâlnit oameni extraordinari, pe care îi numește „Stimulati”, pentru că ceea ce a învățat de la ei i-a schimbat fundamental viața.

În cartea Experiența Stimulati, Jim își prezintă călătoria incredibilă, precum și programul pentru învingerea durerii și eșecurilor și pentru transformarea vieții într-una plină de sănătate, libertate, bucurie, putere și scop. Cu o prefață plină de inspirație semnată de Gabrielle Bernstein, autoarea bestsellerului Universul te susține (Editura For You), cartea lui Jim Curtis îți dezvăluie un program unic, izvorât dintr-o experiență reală și bazat pe cercetări științifice și practici cu eficiență demonstrată.

„Puterea acestor Stimulati – oameni, locuri, experiențe și căutări care aprind scânteia speranței și a schimbării – nu poate fi subestimată când vine vorba despre adevărata vindecare. Această carte inspirațională poate ajuta pe oricine să treacă de la durere la atitudini pozitive atunci când se confruntă cu mari provocări.“ – Dr. Jeffry Life, medic, autorul cărții The Life Plan

Garanție Produse

Garanție de minim 12 luni la orice produs.

Produs de la: editura-foryou.ro

Modalități Plata si Livrare

Plata online cu cardul sau la livrare ramburs in funcție de produsul selectat.

  • Cost livrare – va fi calculat în pagina de comanda după ce ați dat click pe butonul „Catre Magazin” și ati adaugat în coș produsul. Costul livrarii va fi afisat la trimiterea comenzii dacă produsul este în stoc in magazinul online.
  • Sute de produse beneficiază de transport gratuit dar și dacă valoarea cumpărăturilor dvs. depășește anumita suma în funcție de vânzător.
  • Verificare Colet Înainte de plată
  • Plata cu cardul in rate fara dobanda (in functie de comerciant)

Dreptul la Retur

Drept de retur  in conformitate cu art.9 alin.1 din Ordonanță nr.34/2014 privind drepturile consumatorilor in cadrul contractelor încheiate cu profesioniștii, precum si pentru modificarea si completarea unor acte normative, Clientul beneficiază de o perioada de retragere de 14 zile pentru a se retrage dintr-un contract la distanta sau dintr-un contract in afara spatiilor comerciale, respectiv de a returna produsele cumpărate, fără a fi nevoit sa justifice decizia de retragere si fără a suporta alte costuri.

Actualizat la: 20.11.2023

Declinare de responsabilitate – Disclaimer

Acest website nu poate asigura exactitatea completă a datelor postate  și nici oferirea în totalitate a datelor de către comercianți.

Prin urmare, datorită naturii activităților platformei noastre ca fiind un promotor al unor companii terțe, în cazul unor discordanță între datele postate pe siteul acesta sau anunțurile siteului și cele postate pe site-ul comerciantului, acestea din urmă vor predomina. Autorizațiile legale pentru comercializare, originalitatea produselor cât și alte initiative legale obligartorii pentru comercializare apartin exclusiv în sarcina comerciantului. Prețurile postate includ toate taxele, preț in LEI sau RON inclusiv TVA.

Similar cu Experiența Stimulati – Jim Curtis

Informații suplimentare

Brand

Categorie

Comerciant

👋 Toate produsele sunt atent selectionate de catre echipa bunedecitit.ro. Este posibil sa castigam un comision pentru produsele pe care le veti cumpara.