Ferestre. Antologie 1966-2021

PLATESTE IN SIGURANTA
  • Visa Card
  • MasterCard

Descriere

Ferestre. Antologie 1966-2021 Școala Ardeleană

Ion Pop e un poet în continuă urcare. Nu știu cum, pentru că poezia lui are o unitate de nedesfăcut, o constanță atitudinală aproape lineară și înseși temele nu doar că au un fel de redundanță obsesională (cele mai personale), dar se și grupează parcă de la sine într‑o suită confesivă tot mai accentuat centrată pe arpegiul melancoliei existențiale. Deși a trecut printr‑un șoc, nu există o ruptură propriu‑zisă a traseului, ci doar imponderabile – dar decisive – mutații de accent și de nuanță. Un contemplativ – fereastra e locul privilegiat al dialogului cu lumea, se vede și din titlul acestui volum –, Ion Pop s‑a apropiat oarecum pe furiș de condiția unui poet participativ , în ale cărui versuri realitatea e asumată și înfruntată. Ultimul său triptic – În fața mării (2011), Casa scărilor (2015) și Lista de așteptare (2019), precum și ineditele atașate aici – constituie o unitate creativă distinctă pe continuitatea evidentă a parcursului poetic. Prin ele, Ion Pop a devenit, dintr‑un poet stimat, fără îndoială, dar nu și privilegiat, unul din poeții cei mai relevanți ai zilelor noastre. Așa cum am mai spus‑o, dacă n‑a fost, Ion Pop sigur a devenit unul din marii noștri poeți. (Al. Cistelecan

Garanție Produse

Garanție de minim 12 luni la orice produs.

Produs al: bookzone.ro

Modalități Plata si Livrare

Platesti online cu cardul sau la destinație ramburs in funcție de produs.

  • Costul livrarii – va fi calculat în pagina de comanda după ce ați dat click pe butonul „Catre Magazin” și ati adaugat în coș produsul. Costul livrarii va fi afisat la finalizarea cumparaturilor dacă produsul este în stoc in magazinul online.
  • Sute de produse beneficiază de transport gratuit dar și dacă valoarea cumpărăturilor dvs. depășește anumita suma în funcție de vânzător.
  • Verificare Colet Înainte de plată
  • Plata cu cardul in rate fara dobanda (in functie de comerciant)

Dreptul la Retur

Drept de retur  in conformitate cu art.9 alin.1 din Ordonanță nr.34/2014 privind drepturile consumatorilor in cadrul contractelor încheiate cu profesioniștii, precum si pentru modificarea si completarea unor acte normative, Clientul beneficiază de o perioada de retragere de 14 zile pentru a se retrage dintr-un contract la distanta sau dintr-un contract in afara spatiilor comerciale, respectiv de a returna produsele cumpărate, fără a fi nevoit sa justifice decizia de retragere si fără a suporta alte costuri.

Actualizat la: 17.05.2024

Declinare de responsabilitate – Disclaimer

Site-ul acesta nu poate oferii exactitatea totala a informațiilor postate  și nici oferirea completa a datelor de către comercianți.

Drept urmare, datorită naturii activităților platformei noastre ca fiind un promotor al unor companii terțe, în cazul unor discordanță între informațiile postate pe siteul sau anunțurile siteului și cele postate pe site-ul comerciantului, acestea din urmă vor predomina. Autorizațiile legale pentru vanzare, originalitatea produselor cât și alte proceduri legale obligartorii pentru comercializare apartin exclusiv în sarcina comerciantului. Prețurile postate includ toate taxele, preturi in LEI sau RON inclusiv TVA.

Din aceeasi categorie cu Ferestre. Antologie 1966-2021

Informații suplimentare

Brand

Categorie

Comerciant

👋 Toate produsele sunt atent selectionate de catre echipa bunedecitit.ro. Este posibil sa castigam un comision pentru produsele pe care le veti cumpara.