Istoria Monarhiei din România ed. a III-a

PLATESTE IN SIGURANTA
  • Visa Card
  • MasterCard
SKU: 74135 Categorie: Etichete: , , , , , , , ,

Descriere

Istoria Monarhiei din România ed. a III-a Nomina

Istoria Casei Regale a României este una tumultuoasă, din pricina schimbărilor produse după cel de-Al Doilea Război Mondial în estul Europei. La fel de incitantă este și istoria recentă, cea de după revoluțiile din 1989 din Europa Centrală și Răsăriteană. Este mai ales interesant modul în care familiile regale din Balcani s-au raportat la puterea instalată după căderea Cortinei de Fier. Modelul clasic al monarhiei europene este cel din Marea Britanie, iar succesul Casei Regale britanice în istoria contemporană relevat de domnia Reginei Elisabeta a II-a s-a datorat neutralității politice, dar și acomodării la realitățile epocii actuale. Istoria familiei regale și a monarhiei din România trebuie înțeleasă, așadar, nu numai în context românesc, dar văzută și din perspectiva caselor regale europene. Istoria regalității, ca materie de studiu, este bine-venită, reprezentând un capitol important al istoriei naționale, de afirmare a valorilor României moderne.Dr. Diana MandacheMonarhia în România are o durată suficientă (1866 – 1948) pentru a pune în valoare un mănunchi de idei politice, economice, sociale, culturale care la un moment dat domină istoria unui popor (epoca modernizării României). Avem, așadar, o istorie a României, privită prin istoria monarhiei. Autorii volumului, cunoscuți profesori de istorie, oferă astfel cititorilor un manual util și documentat.Prof. univ. dr. Ion Bule

Garanție Produse

Garanție de minim 12 luni la orice produs.

Un produs expus de: bookzone.ro

Modalități Plata si Livrare

Platesti online cu cardul sau la destinație ramburs in funcție de produsul selectat.

  • Costul livrarii – va fi calculat în pagina de comanda după ce ați dat click pe butonul „Catre Magazin” și ati adaugat în coș produsul. Costul de livrare va fi afisat la trimiterea comenzii dacă produsul este în stoc in magazinul online.
  • Sute de produse beneficiază de transport gratuit dar și dacă valoarea cumpărăturilor dvs. depășește anumita suma în funcție de vânzător.
  • Verificare Colet Înainte de plată
  • Plata cu cardul in rate fara dobanda (in functie de comerciant)

Dreptul la Retur

Drept de retur  in conformitate cu art.9 alin.1 din Ordonanță nr.34/2014 privind drepturile consumatorilor in cadrul contractelor încheiate cu profesioniștii, precum si pentru modificarea si completarea unor acte normative, Clientul beneficiază de o perioada de retragere de 14 zile pentru a se retrage dintr-un contract la distanta sau dintr-un contract in afara spatiilor comerciale, respectiv de a returna produsele cumpărate, fără a fi nevoit sa justifice decizia de retragere si fără a suporta alte costuri.

Actualizat la: 18.05.2024

Declinare de responsabilitate – Disclaimer

Acest website nu poate garanta exactitatea totala a informațiilor afișate  și nici furnizarea în totalitate a datelor de către comercianți.

Drept urmare, din cauza naturii activităților platformei noastre ca fiind un promotor al unor societăți comerciale terțe, în cazul unor discrepanțe între datele afișate pe siteul nostru sau bannerele siteului și cele postate pe site-ul comerciantului, acestea din urmă vor predomina. Autorizațiile legale pentru vanzare, originalitatea produselor cât și alte demersuri legale necesare pentru punera in vanzare apartin exclusiv în sarcina comerciantului. Prețurile postate includ toate taxele, preț in LEI sau RON inclusiv TVA.

Din gama cu Istoria Monarhiei din România ed. a III-a

Informații suplimentare

Brand

Categorie

Comerciant

👋 Toate produsele sunt atent selectionate de catre echipa bunedecitit.ro. Este posibil sa castigam un comision pentru produsele pe care le veti cumpara.