Jurnalul Reniei. Viata unei tinere in umbra Holocaustului
Descriere
Jurnalul Reniei. Viata unei tinere in umbra Holocaustului Litera
Renia este o tânără care visează să devină poetă. Dar e 1939, iar Renia este evreică și trăiește în Polonia. Când Rusia și Germania îi invadează țara, lumea Reniei se năruie. Separată de mama sa, se adăpostește la bunici, de unde fuge apoi pentru a scăpa de raidurile aeriene nocturne, observă dispariția altor familii de evrei și, în final, este martoră la crearea ghetoului. Însă alături de teroarea războiului, există și frumusețe. Renia își găsește vocea de scriitoare și se îndrăgostește. Ea și Zygmunt se sărută pentru prima dată cu câteva ore înainte ca naziștii să ajungă în orașul ei natal. Și tot Zygmunt va scrie ultima însemnare în jurnalul Reniei. Redescoperit recent, după șaptezeci de ani, Jurnalul Reniei este deja considerat o lucrare clasică a literaturii Holocaustului. Scris cu o claritate și o măiestrie care amintesc de Anne Frank, Jurnalul Reniei este o mărturie extraordinară atât pentru ororile războiului, cât și pentru viața care poate exista chiar și în cele mai întunecate vremuri. Renia Spiegel, o tânără cu atâta poftă de viață și cu un deosebit talent de a descrie în proză și în versuri frumusețea lumii din jur, a fost lipsită printr‑un glonț de ceea ce‑și dorea cel mai mult: un viitor… Cei care au păstrat jurnalul și cei care l‑au tipărit au „salvat‑o“. Nu au putut s‑o smulgă din mâinile destinului ei crud. Și nici nu au putut să‑i dea viitorul pe care și‑l dorea atât de mult. Dar au salvat‑o de durerea suplimentară de a fi uitată. Deborah E. Lipstadt
Garanție Produse
Garanție de minim 12 luni la orice produs.
Un produs expus de: litera.ro
Modalități Plata si Livrare
Platesti online cu cardul sau la livrare ramburs in funcție de produsul selectat.
- Costul livrarii – va fi calculat în pagina de comanda după ce ați dat click pe butonul „Catre Magazin” și ati adaugat în coș produsul. Costul livrarii va fi afisat la trimiterea comenzii dacă produsul este în stoc in magazinul online.
- Sute de produse beneficiază de transport gratuit dar și dacă valoarea cumpărăturilor dvs. depășește anumita suma în funcție de vânzător.
- Verificare Colet Înainte de plată
- Plata cu cardul in rate fara dobanda (in functie de comerciant)
Dreptul la Retur
Drept de retur in conformitate cu art.9 alin.1 din Ordonanță nr.34/2014 privind drepturile consumatorilor in cadrul contractelor încheiate cu profesioniștii, precum si pentru modificarea si completarea unor acte normative, Clientul beneficiază de o perioada de retragere de 14 zile pentru a se retrage dintr-un contract la distanta sau dintr-un contract in afara spatiilor comerciale, respectiv de a returna produsele cumpărate, fără a fi nevoit sa justifice decizia de retragere si fără a suporta alte costuri.
Actualizat la: 17.11.2023
Declinare de responsabilitate – Disclaimer
Site-ul nostru nu poate asigura exactitatea completă a datelor postate și nici oferirea completa a informațiilor de către comercianți.
Prin urmare, datorită tipului activităților platformei noastre ca fiind un promotor al unor firme terțe, în cazul unor nepotriviri între informațiile postate pe siteul sau reclamele siteului și cele afișate pe site-ul comerciantului, acestea din urmă vor predomina. Autorizațiile legale pentru vanzare, originalitatea produselor cât și alte proceduri legale necesare pentru punera in vanzare revin exclusiv în sarcina comerciantului. Prețurile afișate contin toate taxele, preturi in LEI sau RON inclusiv TVA.
Din aceeasi categorie cu Jurnalul Reniei. Viata unei tinere in umbra Holocaustului
👋 Toate produsele sunt atent selectionate de catre echipa bunedecitit.ro. Este posibil sa castigam un comision pentru produsele pe care le veti cumpara.