Nu mă ispiti
Descriere
Nu mă ispiti Litera
„Îndrăzneața englezoaică face imposibilul și îi păcălește pe păgânii cei răi.” Astfel de titluri apar în ziare când Zoe Lexham reușește să evadeze dintr-un harem din Cairo și se întoarce în Anglia. Însă după doisprezece ani petrecuți în exoticul Orient, se dovedește că nu este doar o tânără curajoasă, ci și, în mod cu totul revoltător, inițiată în arta seducției. Știe tot ce nu ar trebui să știe o tânără lady și nimic din ce ar trebui. Este o permanentă sursă de scandal, fără speranța de a avea un viitor în înalta societate, dacă cineva nu o reușește să o „civilizeze” și s-o învețe bunele maniere. Lucien de Grey, ducele de Marchmont, nu este un cavaler în armură strălucitoare. Este sarcastic, cinic, ușor plictisit și periculos pentru femei. Le vrăjește, le seduce și le părăsește – oferindu-le la despărțire daruri scumpe în semn de consolare. Dar aspectul fizic plăcut și farmecul, la care se adaugă bogăția și rangul, îl fac să fie o prezență dorită în toate saloanele și la toate evenimentele lumii bune. Cel mai popular celibatar din înalta societate poate cu ușurință să salveze reputația periclitată a lui Zoe, dacă frumoasa și îndărătnica tânără nu-l va ispiti și nu va trezi în el o pasiune care le-ar putea aduce amândurora distrugerea.
Garanție Produse
Garanție de minim 12 luni la orice produs.
Produs al: litera.ro
Modalități Plata si Livrare
Plata online cu cardul sau la destinație ramburs in funcție de produs.
- Costul livrarii – va fi calculat în pagina de comanda după ce ați dat click pe butonul „Catre Magazin” și ati adaugat în coș produsul. Costul livrarii va fi afisat la trimiterea comenzii dacă produsul este în stoc in magazinul online.
- Sute de produse beneficiază de transport gratuit dar și dacă valoarea cumpărăturilor dvs. depășește anumita suma în funcție de vânzător.
- Verificare Colet Înainte de plată
- Plata cu cardul in rate fara dobanda (in functie de comerciant)
Dreptul la Retur
Drept de retur in conformitate cu art.9 alin.1 din Ordonanță nr.34/2014 privind drepturile consumatorilor in cadrul contractelor încheiate cu profesioniștii, precum si pentru modificarea si completarea unor acte normative, Clientul beneficiază de o perioada de retragere de 14 zile pentru a se retrage dintr-un contract la distanta sau dintr-un contract in afara spatiilor comerciale, respectiv de a returna produsele cumpărate, fără a fi nevoit sa justifice decizia de retragere si fără a suporta alte costuri.
Actualizat la: 03.01.2025
Declinare de responsabilitate – Disclaimer
Site-ul acesta nu poate asigura exactitatea completă a informațiilor postate și nici furnizarea în totalitate a datelor de către comercianți.
Drept urmare, datorită naturii activităților platformei noastre ca fiind un promotor al unor firme terțe, în cazul unor nepotriviri între informațiile postate pe siteul acesta sau bannerele acestui site și cele afișate pe site-ul comerciantului, acestea din urmă vor predomina. Autorizațiile legale pentru vanzare, originalitatea produselor cât și alte proceduri legale necesare pentru punera in vanzare apartin exclusiv în sarcina comerciantului. Prețurile afișate contin toate taxele, preturi in LEI sau RON inclusiv TVA.
👋 Toate produsele sunt atent selectionate de catre echipa bunedecitit.ro. Este posibil sa castigam un comision pentru produsele pe care le veti cumpara.