Pactul rozei
Descriere
Pactul rozei Corint
Pactul rozei este una dintre acele cărți fantasy, care schimbă felul în care ai gândit până în acel moment. Orice locuitor din Anglia are dreptul să încheie un pact cu regina nemuritoare a elfilor.De la tinerele din înalta societate se așteaptă că ceară calități care le vor ajuta să pună mâna pe pretendenți de soi: un talent incredibil la pian în schimbul uneia dintre cele mai fericite amintiri din copilărie. Un zâmbet perfect în schimbul abilității de a simți gustul.Debutul în societate al lui Ivy sosește cu o neașteptată provocare: o competiție la finalul căreia norocoasa se va mărita cu fiul elf al reginei, prințul Bram. Este un premiu cu ajutorul căruia tânăra și-ar putea salva familia de la ruină și și‑ar putea elibera sora mai mare de pactul care a distrus-o.Totuși, în fiecare înțelegere cu elfii există ceva putred. Prinsă în mijlocul balurilor strălucitoare, al concurenței feroce și al unei alianțe periculoase cu desfrânatul prinț Emmett, fratele mai tânăr al lui Bram, Ivy își dă seama că în centrul acestui concurs se află un complot întunecat care ar putea să distrugă întreaga Anglie și să-i frângă inima. Dacă Bridgerton și Prințul nemilos ar avea un copil, ar fi această carte. Pactul rozei este un început de serie fantastic de captivant care creează dependență și care sigur îi va pune pe cititorii săi pe jar. Cu o scriitură iscusită și un fir narativ irezistibil, am devorat acest roman ca pe o bomboană. Dacă ești în căutarea următoarei senzații YA, iat-o! ADALYN GRACE, autoare seriei Beladona Luxuriantă și periculoasă precum petalele unei flori stropite cu otravă. Cu răsturnări de situație, secrete și săruturi furate, m-a ținut cu sufletul la gură până la ultima pagină; Pactul rozei pășește magistral în lumea romanelor fantasy clasice. AVA REID, autoarea bestsellerului Povești spuse pe limba apei Să citești Pactul rozei este ca și cum ai mușca dintr-un fruct perfect al elfilor – întunecat și delicios de dulce. SHELBY MAHURIN, autoarea bestsellerului Vălul stacojiu și a seriei Șarpe & porumbel Una dintre cele mai reușite povești romantice fantasy ale anului! Cu personaje fermecătoare, jocuri întunecate și înșelătoare ale elfilor, precum și cu o poveste de dragoste arzătoare care răspunde tuturor dorințelor tale, Pactul rozei se va bucura cu siguranță de un mare succes. Fără îndoială, pactul meu cu regina elfilor ar fi pentru a primi imediat continuarea. KERRI MANISCALCO, autoarea seriei-fenomen Anchetele lui Audrey Rose
Garanție Produse
Garanție de minim 12 luni la orice produs.
Un produs expus de: bookzone.ro
Modalități Plata si Livrare
Plata online cu cardul sau la destinație ramburs in funcție de produsul selectat.
- Cost livrare – va fi calculat în pagina de comanda după ce ați dat click pe butonul „Catre Magazin” și ati adaugat în coș produsul. Costul de livrare va fi afisat la trimiterea comenzii dacă produsul este în stoc in magazinul online.
- Sute de produse beneficiază de transport gratuit dar și dacă valoarea cumpărăturilor dvs. depășește anumita suma în funcție de vânzător.
- Verificare Colet Înainte de plată
- Plata cu cardul in rate fara dobanda (in functie de comerciant)
Dreptul la Retur
Drept de retur in conformitate cu art.9 alin.1 din Ordonanță nr.34/2014 privind drepturile consumatorilor in cadrul contractelor încheiate cu profesioniștii, precum si pentru modificarea si completarea unor acte normative, Clientul beneficiază de o perioada de retragere de 14 zile pentru a se retrage dintr-un contract la distanta sau dintr-un contract in afara spatiilor comerciale, respectiv de a returna produsele cumpărate, fără a fi nevoit sa justifice decizia de retragere si fără a suporta alte costuri.
Actualizat la: 05.03.2025
Declinare de responsabilitate – Disclaimer
Site-ul acesta nu poate asigura exactitatea totala a datelor afișate și nici oferirea în totalitate a datelor de către comercianți.
Prin urmare, din cauza tipului activităților platformei noastre ca fiind un promotor al unor firme terțe, în cazul unor nepotriviri între datele afișate pe siteul acesta sau reclamele siteului și cele afișate pe site-ul comerciantului, acestea din urmă vor predomina. Autorizațiile legale pentru comercializare, originalitatea produselor cât și alte demersuri legale obligartorii pentru comercializare apartin exclusiv în sarcina comerciantului. Prețurile afișate contin toate taxele, preturi in LEI sau RON inclusiv TVA.
Informații suplimentare
Brand | |
---|---|
Categorie | |
Comerciant |
👋 Toate produsele sunt atent selectionate de catre echipa bunedecitit.ro. Este posibil sa castigam un comision pentru produsele pe care le veti cumpara.