Prea multa fericire
Descriere
Prea multa fericire Litera
Un tată aflat în închisoare pentru că şi-a ucis copiii îi scrie soţiei despre revelaţia de a fi primit vizita lor dintr-o altă dimensiune; o fetiţă îşi ajută angajatorul bolnav de leucemie să scape de avansurile unei femei lipsite de conştiinţă; în adolescenţă, un fiu îşi părăseşte aparent fără motiv familia şi ajunge să trăiască asemenea unui vagabond, dispreţuind valorile societăţii moderne; în secolul al nouăsprezecelea, Sofia Kovalevskaia, matematician şi scriitor talentat, se luptă cu efectele succesului asupra relaţiei de cuplu. Eroii celor zece povestiri ale volumului lui Alice Munro îndură pierderi, şocuri, dezamăgiri, revelaţii neplăcute despre propriul caracter şi totuşi merg mai departe, pentru că acesta este sensul vieţii. Undeva, prin întunericul în care înaintează, ei simt strălucirea intensă a fericirii, fie că este vorba despre fericirea trecută, despre cea care ar fi putut fi sau despre cea care îi aşteaptă. Cu dezvăluirile ei despre vremelnicia şi precaritatea existenţei confortabile de zi cu zi, această carte îţi dă fiori… o capodoperă a ficţiunii contemporane. Sunday Times Alice Munro scrie cu o limpezime uimitoare, matematică, şi cu o minunată înţelegere a lucrurilor. Telegraph
Garanție Produse
Garanție de minim 12 luni la orice produs.
Un produs expus de: litera.ro
Modalități Plata si Livrare
Plata online cu cardul sau la destinație ramburs in funcție de produsul selectat.
- Costul livrarii – va fi calculat în pagina de comanda după ce ați dat click pe butonul „Catre Magazin” și ati adaugat în coș produsul. Costul de livrare va fi afisat la trimiterea comenzii dacă produsul este în stoc in magazinul online.
- Sute de produse beneficiază de transport gratuit dar și dacă valoarea cumpărăturilor dvs. depășește anumita suma în funcție de vânzător.
- Verificare Colet Înainte de plată
- Plata cu cardul in rate fara dobanda (in functie de comerciant)
Dreptul la Retur
Drept de retur in conformitate cu art.9 alin.1 din Ordonanță nr.34/2014 privind drepturile consumatorilor in cadrul contractelor încheiate cu profesioniștii, precum si pentru modificarea si completarea unor acte normative, Clientul beneficiază de o perioada de retragere de 14 zile pentru a se retrage dintr-un contract la distanta sau dintr-un contract in afara spatiilor comerciale, respectiv de a returna produsele cumpărate, fără a fi nevoit sa justifice decizia de retragere si fără a suporta alte costuri.
Actualizat la: 17.11.2023
Declinare de responsabilitate – Disclaimer
Site-ul acesta nu poate garanta exactitatea totala a datelor afișate și nici furnizarea în totalitate a informațiilor de către comercianți.
Drept urmare, datorită tipului activităților platformei noastre ca fiind un promotor al unor companii terțe, în cazul unor nepotriviri între informațiile afișate pe siteul nostru sau bannerele acestui site și cele afișate pe site-ul comerciantului, acestea din urmă vor predomina. Autorizațiile legale pentru comercializare, originalitatea produselor cât și alte initiative legale necesare pentru punera in vanzare revin exclusiv în sarcina comerciantului. Prețurile afișate includ toate taxele, preț in LEI sau RON inclusiv TVA.
👋 Toate produsele sunt atent selectionate de catre echipa bunedecitit.ro. Este posibil sa castigam un comision pentru produsele pe care le veti cumpara.