Razboiul lui Stalin. O noua istorie a celui de-al doilea razboi mondial

PLATESTE IN SIGURANTA
  • Visa Card
  • MasterCard

Descriere

Razboiul lui Stalin. O noua istorie a celui de-al doilea razboi mondial Litera

În această carte cu totul inedită, Sean McMeekin marchează o schimbare fundamentală de optică în ceea ce privește abordarea lui Stalin ca aliat în cel de-al Doilea Război Mondial. Singurul lucru care l-a diferențiat pe Stalin de Hitler, susține autorul, este faptul că a fost un criminal de succes. Odată Hitler mort, iar al Treilea Reich în ruine, Stalin a creat un nou imperiu comunist imens. Printre posesiunile lui se aflau Cehoslovacia și Polonia, a căror soartă îi determinase pe occidentali să pornească împotriva naziștilor, și, desigur, China și Coreea de Nord, ramificații ale imperiului comunist care rezistă și azi. Până în momentul în care Planul Barbarossa a realizat un adevărat miracol de relații publice, transformându-l într-un aliat al Occidentului, Stalin omorâse milioane de oameni, încălcase orice normă de comportament internațional, invadase la fel de multe țări ca și Hitler și luase cu forța mari teritorii pe care avea să continue să le stăpânească. Într-un sens mai larg, conflictul global a fost alimentat nu doar de agresiunea germană și japoneză, ci și de mașinațiunile lui Stalin, orchestrate pentru a provoca războaie de uzură între puterile capitaliste în Europa și în Asia. Pe parcursul războiului, Stalin a ales să facă doar ceea ce urma să fie în beneficiul propriului regim, necontribuind la efortul împotriva Japoniei până în ultimele zile ale conflictului. Mai presus de orice, Războiul lui Stalin dezvăluie detaliile șocante ale modului în care guvernul SUA (în detrimentul propriu și al aliaților săi) a alimentat mașina de război a lui Stalin, aprobând necondiționat orice solicitare sovietică.   „O lectură teribilă… McMeekin este un scriitor superb. Nu există o pagină care să te plictisească în această carte. Amplitudinea abordării sale, referindu-se la evenimente din Manciuria în Grecia, dar și de pe mai multe fronturi, este plină de prospețime… Când este furios, McMeekin poate fi magnific.“ The Times „Molipsitor, plin de autoritate, accesibil și mereu revizionist într-un mod surprinzător.“ Simon Sebag Montefiore „Abordarea lui McMeekin în Războiul lui Stalin este originală și proaspătă, iar cartea este scrisă cu o claritate minunată.“ Sir Antony Beevor „McMeekin invită cititorul să privească istoria războiului dintr-un punct de observație rareori folosit și să judece numeroasele tragedii și ironii triste ale marii alianțe, așa cum s-a conturat și a funcționat în timpul războiului… O altă imagine asupra conflictului, care ridică noi întrebări și oferă răspunsuri noi și adesea neașteptate la cele vechi.“ Serhii Plokhy, The Guardian „Dărâmând miturile cu succes, fără frică și cu entuziasm, McMeekin a pornit la vânătoarea explicațiilor greșite ale trecutului… Cartea lui ne va face să reevaluăm războiul și consecințele sale.“ Margaret MacMillan, Financial Times   SEAN McMEEKIN este profesor de istorie la Bard College, New York. A predat câțiva ani la Universitatea Bilkent din Ankara. Printre cărțile lui se numără volumul de succes The Berlin-Baghdad Express, precum și The Russian Origins of the First World War și The Ottoman Endgame.

Garanție Produse

Garanție de minim 12 luni la orice produs.

Un produs expus de: litera.ro

Modalități Plata si Livrare

Platesti online cu cardul sau la destinație ramburs in funcție de produs.

  • Costul livrarii – va fi calculat în pagina de comanda după ce ați dat click pe butonul „Catre Magazin” și ati adaugat în coș produsul. Costul de livrare va fi afisat la finalizarea cumparaturilor dacă produsul este în stoc in magazinul online.
  • Sute de produse beneficiază de transport gratuit dar și dacă valoarea cumpărăturilor dvs. depășește anumita suma în funcție de vânzător.
  • Verificare Colet Înainte de plată
  • Plata cu cardul in rate fara dobanda (in functie de comerciant)

Dreptul la Retur

Drept de retur  in conformitate cu art.9 alin.1 din Ordonanță nr.34/2014 privind drepturile consumatorilor in cadrul contractelor încheiate cu profesioniștii, precum si pentru modificarea si completarea unor acte normative, Clientul beneficiază de o perioada de retragere de 14 zile pentru a se retrage dintr-un contract la distanta sau dintr-un contract in afara spatiilor comerciale, respectiv de a returna produsele cumpărate, fără a fi nevoit sa justifice decizia de retragere si fără a suporta alte costuri.

Actualizat la: 03.01.2025

Declinare de responsabilitate – Disclaimer

Site-ul nostru nu poate oferii exactitatea completă a datelor postate  și nici furnizarea în totalitate a informațiilor de către comercianți.

Prin urmare, din cauza naturii activităților platformei noastre ca fiind un promotor al unor companii terțe, în cazul unor discrepanțe între datele postate pe siteul nostru sau reclamele siteului și cele postate pe site-ul comerciantului, acestea din urmă vor predomina. Autorizațiile legale pentru vanzare, originalitatea produselor cât și alte demersuri legale obligartorii pentru comercializare apartin exclusiv în sarcina comerciantului. Prețurile postate includ toate taxele, preturi in LEI sau RON inclusiv TVA.

Similar cu Razboiul lui Stalin. O noua istorie a celui de-al doilea razboi mondial

Informații suplimentare

Brand

Categorie

Comerciant

👋 Toate produsele sunt atent selectionate de catre echipa bunedecitit.ro. Este posibil sa castigam un comision pentru produsele pe care le veti cumpara.