Secretele mintii de milionar. Editia a IV-a

PLATESTE IN SIGURANTA
  • Visa Card
  • MasterCard
SKU: 49773 Categorie: Etichete: , , , , , , ,

Descriere

Secretele mintii de milionar. Editia a IV-a Curtea Veche

Eker pleacă de la premisa că nu lucrurile pe care le știm ne împiedică să avem succes, ci lucrurile despre care avem o părere incorectă reprezintă cel mai mare obstacol. Cartea sa tratează mai puțin ceea ce trebuie învățat și mai mult ceea ce trebuie dezvățat.Fiecare dintre noi are setat în minte un anumit tipar financiar. Iar modul în care gândim determină dimensiunea averii pe care o acumulăm. Bogații gândesc toți la fel sunt convinși că își fac singuri viața. Și săracii gândesc toți la fel dar ei cred că viața decurge conform unui tipar deja stabilit. Iar atunci când subconștientul are de ales între emoții adânc înrădăcinate și logică, emoțiile înving aproape întotdeauna. Secretul stă în conștientizarea propriilor gânduri și acțiuni, astfel încât să ne putem elibera de alegerile făcute în trecut. E timpul să renunțăm la presupunerea că, pentru a avea succes, ordinea logică este: a avea, a face, a fi. Trebuie să adoptăm, în schimb, convingerea oamenilor bogați, care consideră că ordinea corectă este: a fi, a face, a avea.T. Harv Eker este om de afaceri, autor de cărți și orator motivațional. Este fiul unor imigranți europeni stabiliți în America de Nord. S-a născut la Toronto și s-a mutat mai apoi în Statele Unite. Pentru că familia sa avea probleme financiare pe când el era copil, a început să muncească de la 13 ani. A avut diverse joburi și a urmat timp de un an cursurile de la University of York, iar apoi a decis să-și urmeze visul de a deveni milionar.După multe încercări nereușite, Eker și-a atins obiectivul. A deschis unul dintre primele magazine cu articole pentru fitness din America de Nord, a dezvoltat afacerea și apoi a vândut pachetul majoritar de acțiuni unei corporații din topul Fortune 500, reușind să devină milionar în numai doi ani și jumătate.Ulterior, a început să dezvolte propria teorie privind relația dintre bani și aspectele ce țin de mentalitatea și atitudinile oameni

Garanție Produse

Garanție de minim 12 luni la orice produs.

Produs de la: bookzone.ro

Modalități Plata si Livrare

Plata online cu cardul sau la destinație ramburs in funcție de produs.

  • Cost livrare – va fi calculat în pagina de comanda după ce ați dat click pe butonul „Catre Magazin” și ati adaugat în coș produsul. Costul de livrare va fi afisat la finalizarea cumparaturilor dacă produsul este în stoc in magazinul online.
  • Sute de produse beneficiază de transport gratuit dar și dacă valoarea cumpărăturilor dvs. depășește anumita suma în funcție de vânzător.
  • Verificare Colet Înainte de plată
  • Plata cu cardul in rate fara dobanda (in functie de comerciant)

Dreptul la Retur

Drept de retur  in conformitate cu art.9 alin.1 din Ordonanță nr.34/2014 privind drepturile consumatorilor in cadrul contractelor încheiate cu profesioniștii, precum si pentru modificarea si completarea unor acte normative, Clientul beneficiază de o perioada de retragere de 14 zile pentru a se retrage dintr-un contract la distanta sau dintr-un contract in afara spatiilor comerciale, respectiv de a returna produsele cumpărate, fără a fi nevoit sa justifice decizia de retragere si fără a suporta alte costuri.

Actualizat la: 03.01.2025

Declinare de responsabilitate – Disclaimer

Site-ul nostru nu poate oferii exactitatea totala a informațiilor afișate  și nici oferirea în totalitate a datelor de către comercianți.

Prin urmare, din cauza tipului activităților platformei noastre ca fiind un promotor al unor companii terțe, în cazul unor dezacorduri între informațiile afișate pe siteul acesta sau reclamele acestui site și cele afișate pe site-ul comerciantului, acestea din urmă vor predomina. Autorizațiile legale pentru comercializare, originalitatea produselor cât și alte proceduri legale necesare pentru punera in vanzare apartin exclusiv în sarcina comerciantului. Prețurile afișate contin toate taxele, preturi in LEI sau RON inclusiv TVA.

Produse similare cu Secretele mintii de milionar. Editia a IV-a

Informații suplimentare

Brand

Categorie

Comerciant

👋 Toate produsele sunt atent selectionate de catre echipa bunedecitit.ro. Este posibil sa castigam un comision pentru produsele pe care le veti cumpara.