Tânguirea morţilor. Psihologia după Cartea Roşie a lui Jung
Descriere
Tânguirea morţilor. Psihologia după Cartea Roşie a lui Jung Trei
De ce ar avea morţii a se tângui, ne-am putea întreba, şi ce legătură să existe între aceştia şi viaţa noastră mentală? Cu a sa Carte Roşie, Jung a deschis porţile inconştientului colectiv, permiţând acestor figuri să prindă glas şi să pătrundă în lumea noastră conştientă. Astfel, psihologia ce i-a urmat a fost nevoită să renunţe la pretenţiile sale de ştiinţă exactă, acceptând hrana bogatului şi inepuizabilului material ce urcă din străfundurile psihicului.O astfel de mutaţie a generat, inevitabil, numeroase întrebări legate de personajele din visele şi fantasmele noastre, de expresia creatoare, de religii, artă şi psihologie, la care James Hillman şi Sonu Shamdasani încearcă să răspundă pe parcursul a cincisprezece conversaţii savuroase şi alerte pe marginea Cărţii Roşii. Acest volum de dialoguri între doi jungieni de renume îi va interesa cu siguranţă pe cei aflaţi pe drumul descoperirii de sine, ca şi pe cei dornici să-şi extindă perspectiva asupra gândirii lui C. G. Jung în particular şi a psihologiei în general.James Hillman (1926-2011), psiholog american, a studiat la Institutul C.G. Jung din Zürich. A fondat curentul psihologiei arhetipale, desprins din psihologia analitică. A scris numeroase cărţi de specialitate, printre care Codul sufletului, publicată la Editura Trei în anul 2017Sonu Shamdasani este specialist în istoria psihologiei şi a psihiatriei şi profesor de istorie jungiană la Centrul Wellcome Trust de Istorie a Medicinei de la University College London. Considerat cel mai de seamă exeget al lui Jung, el a editat Cartea Roşie şi şi-a adus aportul la traducerea acesteia în engleză.Știi că eu am făcut-o [imaginaţia activă] atunci când am început să fiu analizat în Zürich, acum mulți ani. Asta a fost analiza mea ani de zile, și am început cu o naivitate totală, vorbind și pur şi simplu coborând și descoperind, nu pentru că îl citisem pe Jung în legătură cu felul în care trebuie făcută. Nu-mi era frică de aceste figuri care începeau să apară și nu știam ce să fac cu ele, așa că am stat așezat la masă, am închis ochii și am interacționat cu prima care a apărut. E posibil să faci asta, te simți foarte straniu, pentru că ești înstrăinat de lumea aceea, dar odată ce-ai făcut-o, odată ce inițierea a avut loc, nu mai ai nevoie să vii în fiecare noapte și să zici: am interacționat cu umbra, și umbra e neagră și violentă, sau umbra e roșie și violentă, și vrea asta, sau anima e cutare sau cutare. Nu ai nevoie de nimic de genul acesta. Înveți pe măsură ce mergi mai departe, prin limbajul pe care ele te învață – James Hillma
Garanție Produse
Garanție de minim 12 luni la orice produs.
Produs al: bookzone.ro
Modalități Plata si Livrare
Platesti online cu cardul sau la livrare ramburs in funcție de produs.
- Costul livrarii – va fi calculat în pagina de comanda după ce ați dat click pe butonul „Catre Magazin” și ati adaugat în coș produsul. Costul de livrare va fi afisat la finalizarea cumparaturilor dacă produsul este în stoc in magazinul online.
- Sute de produse beneficiază de transport gratuit dar și dacă valoarea cumpărăturilor dvs. depășește anumita suma în funcție de vânzător.
- Verificare Colet Înainte de plată
- Plata cu cardul in rate fara dobanda (in functie de comerciant)
Dreptul la Retur
Drept de retur in conformitate cu art.9 alin.1 din Ordonanță nr.34/2014 privind drepturile consumatorilor in cadrul contractelor încheiate cu profesioniștii, precum si pentru modificarea si completarea unor acte normative, Clientul beneficiază de o perioada de retragere de 14 zile pentru a se retrage dintr-un contract la distanta sau dintr-un contract in afara spatiilor comerciale, respectiv de a returna produsele cumpărate, fără a fi nevoit sa justifice decizia de retragere si fără a suporta alte costuri.
Actualizat la: 04.01.2025
Declinare de responsabilitate – Disclaimer
Site-ul acesta nu poate oferii exactitatea completă a datelor postate și nici oferirea completa a informațiilor de către comercianți.
Prin urmare, datorită naturii activităților platformei noastre ca fiind un promotor al unor firme terțe, în cazul unor dezacorduri între informațiile postate pe acest site sau reclamele acestui site și cele postate pe site-ul comerciantului, acestea din urmă vor predomina. Autorizațiile legale pentru vanzare, originalitatea produselor cât și alte initiative legale obligartorii pentru punera in vanzare apartin exclusiv în sarcina comerciantului. Prețurile postate includ toate taxele, preturi in LEI sau RON inclusiv TVA.
Similar cu Tânguirea morţilor. Psihologia după Cartea Roşie a lui Jung
Informații suplimentare
Brand | |
---|---|
Categorie | |
Comerciant |
👋 Toate produsele sunt atent selectionate de catre echipa bunedecitit.ro. Este posibil sa castigam un comision pentru produsele pe care le veti cumpara.