Tot ce nu am fost niciodata
Descriere
Tot ce nu am fost niciodata Litera
O POVESTE DESPRE DRAGOSTE, MOARTE ȘI STRES POSTTRAUMATIC O POVESTE DESPRE FRĂMÂNTĂRI ȘI MATURIZARE Axel și Leah sunt perfecți împreună, ca două piese îngemănate ale unui puzzle. Leah este distrusă, nu mai pictează. A devenit doar o umbră de la accidentul care i-a răpit părinții. Axel este cel mai bun prieten al fratelui ei mai mare și, când este de acord să o ia în casa lui pentru câteva luni, vrea să o ajute să găsească și să pună laolaltă piesele ce odinioară alcătuiau o fată plină de culoare, așa cum o știa din copilărie. Dar el nu este conștient de faptul că ea a fost întotdeauna îndrăgostită de el, chiar dacă, practic, a crescut sub ochii lui, sau că întreaga lor viață este pe cale să se schimbe. Pentru că este o iubire interzisă, dar îl face să se simtă mai viu ca oricând. Pentru că au împreună marea, nopțile înstelate și discurile trupei The Beatles. Pentru că uneori un Let It Be este suficient pentru a avea totul. „Precocitatea sciitoarei valenciene Alice Kellen se manifestă într-un echilibru perfect cu creativitatea sa și capacitatea de a integra emoțiile tinerilor în subiecte care merg dincolo de optimism și superficialitate și deschid un univers plin de imaginație.“ juanherranz.com
Garanție Produse
Garanție de minim 12 luni la orice produs.
Un produs expus de: litera.ro
Modalități Plata si Livrare
Plata online cu cardul sau la destinație ramburs in funcție de produs.
- Cost livrare – va fi calculat în pagina de comanda după ce ați dat click pe butonul „Catre Magazin” și ati adaugat în coș produsul. Costul livrarii va fi afisat la finalizarea cumparaturilor dacă produsul este în stoc in magazinul online.
- Sute de produse beneficiază de transport gratuit dar și dacă valoarea cumpărăturilor dvs. depășește anumita suma în funcție de vânzător.
- Verificare Colet Înainte de plată
- Plata cu cardul in rate fara dobanda (in functie de comerciant)
Dreptul la Retur
Drept de retur in conformitate cu art.9 alin.1 din Ordonanță nr.34/2014 privind drepturile consumatorilor in cadrul contractelor încheiate cu profesioniștii, precum si pentru modificarea si completarea unor acte normative, Clientul beneficiază de o perioada de retragere de 14 zile pentru a se retrage dintr-un contract la distanta sau dintr-un contract in afara spatiilor comerciale, respectiv de a returna produsele cumpărate, fără a fi nevoit sa justifice decizia de retragere si fără a suporta alte costuri.
Actualizat la: 03.01.2025
Declinare de responsabilitate – Disclaimer
Acest website nu poate oferii exactitatea totala a datelor afișate și nici furnizarea completa a datelor de către comercianți.
Drept urmare, datorită naturii activităților platformei noastre ca fiind un promotor al unor firme terțe, în cazul unor discrepanțe între datele afișate pe acest site sau anunțurile siteului și cele afișate pe site-ul comerciantului, acestea din urmă vor predomina. Autorizațiile legale pentru vanzare, originalitatea produselor cât și alte proceduri legale necesare pentru comercializare apartin exclusiv în sarcina comerciantului. Prețurile afișate contin toate taxele, preț in LEI sau RON inclusiv TVA.
👋 Toate produsele sunt atent selectionate de catre echipa bunedecitit.ro. Este posibil sa castigam un comision pentru produsele pe care le veti cumpara.