Tu ești tot ce-mi doresc

PLATESTE IN SIGURANTA
  • Visa Card
  • MasterCard
SKU: 31493 Categorii: , Etichete: , , , , , , ,

Descriere

Tu ești tot ce-mi doresc Litera

Casey Straton a moștenit ochii frumoși ai mamei sale și încăpățânarea tatălui ei. Așa că, atunci când familia refuză să-i încredințeze conducerea fermei bunicului ei, în pofida abilităților (deloc potrivite unei lady) de a călări și de a mânui o armă, impetuoasa tânără își abandonează căminul din Texas, hotărâtă să dovedească faptul că poate să facă mai mult decât să fie o soție ascultătoare. Damian Rutledge al III-lea, un newyorkez din înalta societate, și-a părăsit viața rafinată și sofisticată în favoarea satisfacerii unei nevoi primare – răzbunarea. Dar fizicul impresionant și curajul neabătut nu l-ar fi ajutat să nu se piardă în Vestul Sălbatic, așa că intervenția unui micuț vânător de recompense pe nume Kid este cât se poate de oportună. Curând Damian realizează că salvatorul lui este de fapt o tânără senzuală deghizată și își dă seama că îi așteaptă niște complicații serioase – nu doar fiindcă amândoi sunt în urmărirea acelorași nelegiuiți, ci și din pricina pasiunii care se naște între ei. Iar Damian va trebui să aleagă între a răzbuna moartea tatălui său și a se lăsa în voia iubirii pentru pătimașa Casey.   „O poveste alertă, care combină perfect drama de familie, aventura și dragostea.“ Romance Reviews   Johanna Lindsey este una dintre cele mai populare scriitoare de cărți romantice, cu peste 60 de milioane de exemplare vândute. Cărțile ei au fost traduse în mai mult de 20 de limbi.

Garanție Produse

Garanție de minim 12 luni la orice produs.

Produs de la: litera.ro

Modalități Plata si Livrare

Plata online cu cardul sau la livrare ramburs in funcție de produsul selectat.

  • Costul livrarii – va fi calculat în pagina de comanda după ce ați dat click pe butonul „Catre Magazin” și ati adaugat în coș produsul. Costul de livrare va fi afisat la finalizarea cumparaturilor dacă produsul este în stoc in magazinul online.
  • Sute de produse beneficiază de transport gratuit dar și dacă valoarea cumpărăturilor dvs. depășește anumita suma în funcție de vânzător.
  • Verificare Colet Înainte de plată
  • Plata cu cardul in rate fara dobanda (in functie de comerciant)

Dreptul la Retur

Drept de retur  in conformitate cu art.9 alin.1 din Ordonanță nr.34/2014 privind drepturile consumatorilor in cadrul contractelor încheiate cu profesioniștii, precum si pentru modificarea si completarea unor acte normative, Clientul beneficiază de o perioada de retragere de 14 zile pentru a se retrage dintr-un contract la distanta sau dintr-un contract in afara spatiilor comerciale, respectiv de a returna produsele cumpărate, fără a fi nevoit sa justifice decizia de retragere si fără a suporta alte costuri.

Actualizat la: 03.01.2025

Declinare de responsabilitate – Disclaimer

Site-ul nostru nu poate garanta exactitatea totala a informațiilor afișate  și nici oferirea în totalitate a informațiilor de către comercianți.

Drept urmare, din cauza tipului activităților platformei noastre ca fiind un promotor al unor companii terțe, în cazul unor nepotriviri între informațiile afișate pe siteul sau anunțurile siteului și cele postate pe site-ul comerciantului, acestea din urmă vor predomina. Autorizațiile legale pentru vanzare, originalitatea produselor cât și alte demersuri legale necesare pentru comercializare apartin exclusiv în sarcina comerciantului. Prețurile postate includ toate taxele, preturi in LEI sau RON inclusiv TVA.

Alte produse de acest fel cu Tu ești tot ce-mi doresc

Informații suplimentare

Brand

Categorie

Comerciant

👋 Toate produsele sunt atent selectionate de catre echipa bunedecitit.ro. Este posibil sa castigam un comision pentru produsele pe care le veti cumpara.