Umbra din mine

PLATESTE IN SIGURANTA
  • Visa Card
  • MasterCard
SKU: 94803 Categorie: Etichete: , , , , ,

Descriere

Umbra din mine Philobia

Așa cum în Univers lumina și întunericul există deopotrivă, la fel și în fiecare din noi regăsim o parte întunecată, ce are la bază emoţiile noastre îngropate, impulsurile neasumate, dar şi dorinţele nemărturisite. Şi facem tot ce ne stă în putinţă pentru ca acea parte din noi, pe care ne vine greu să o recunoaştem, să rămână bine ascunsă. Numai că, tot aici, în interiorul acestei părţi obscure din noi înşine, se află şi nenumărate capacităţi şi faţete ale personalităţii care, odată integrate în mod conştient, ne-ar îmbogăţi existenţa într-un fel nebănuit.Cu ajutorul testelor, al chestionarelor progresive, asocierilor libere şi exerciţiilor de vizualizare din prezentul jurnal de lucru cu umbra din tine, te vei lansa în explorarea subconştientului, pentru a scoate la lumină secretele îngropate şi a te cunoaşte mai bine. La final, vei simţi că ai evoluat datorită acestei experienţe, devenind mai puternic în faţa provocărilor pe care viaţa ţi le aşază în cale, încărcat de o energie proaspătă, conştientizând mai bine ca niciodată cine eşti cu adevărat. Lasă-te ghidat în descoperirea sinelui… şi transformă-ți umbra în lumină! Doctor în psihologie, Émeric Lebreton se află în fruntea grupului Orientaction®, prima reţea de cabinete de coaching din Franţa, în cadrul căreia coordonează, de peste zece ani, cercetări referitoare la starea de bine şi la dezvoltarea personală. Este autorul cărții Caiet de autoterapie: 10 teme majore pentru conștientizarea și vindecarea rănilor emoționale

Garanție Produse

Garanție de minim 12 luni la orice produs.

Produs de la: bookzone.ro

Modalități Plata si Livrare

Plata online cu cardul sau la livrare ramburs in funcție de produsul selectat.

  • Cost livrare – va fi calculat în pagina de comanda după ce ați dat click pe butonul „Catre Magazin” și ati adaugat în coș produsul. Costul livrarii va fi afisat la trimiterea comenzii dacă produsul este în stoc in magazinul online.
  • Sute de produse beneficiază de transport gratuit dar și dacă valoarea cumpărăturilor dvs. depășește anumita suma în funcție de vânzător.
  • Verificare Colet Înainte de plată
  • Plata cu cardul in rate fara dobanda (in functie de comerciant)

Dreptul la Retur

Drept de retur  in conformitate cu art.9 alin.1 din Ordonanță nr.34/2014 privind drepturile consumatorilor in cadrul contractelor încheiate cu profesioniștii, precum si pentru modificarea si completarea unor acte normative, Clientul beneficiază de o perioada de retragere de 14 zile pentru a se retrage dintr-un contract la distanta sau dintr-un contract in afara spatiilor comerciale, respectiv de a returna produsele cumpărate, fără a fi nevoit sa justifice decizia de retragere si fără a suporta alte costuri.

Actualizat la: 05.03.2025

Declinare de responsabilitate – Disclaimer

Site-ul nostru nu poate oferii exactitatea totala a datelor postate  și nici oferirea completa a informațiilor de către comercianți.

Drept urmare, datorită naturii activităților platformei noastre ca fiind un promotor al unor societăți comerciale terțe, în cazul unor nepotriviri între informațiile postate pe siteul sau anunțurile acestui site și cele afișate pe site-ul comerciantului, acestea din urmă vor predomina. Autorizațiile legale pentru vanzare, originalitatea produselor cât și alte initiative legale obligartorii pentru punera in vanzare revin exclusiv în sarcina comerciantului. Prețurile afișate contin toate taxele, preturi in LEI sau RON inclusiv TVA.

Asemenea cu Umbra din mine

Informații suplimentare

Brand

Categorie

Comerciant

👋 Toate produsele sunt atent selectionate de catre echipa bunedecitit.ro. Este posibil sa castigam un comision pentru produsele pe care le veti cumpara.