Volumul 9. Istoria lumii. Roma. De la Republica la imperiu

PLATESTE IN SIGURANTA
  • Visa Card
  • MasterCard

Descriere

Volumul 9. Istoria lumii. Roma. De la Republica la imperiu Litera

Bunicul lui Carmen și al lui Marco păstrează în pivnița casei sale un secret. În ziua când se hotărăște să-l împărtășească nepoților lui, aceștia descoperă acolo hărți, spade, lunete, busole… un adevărat muzeu de istorie! Molipsiți de entuziasmul bunicului lor, Carmen și Marco își propun să exploreze împreună cu el marile epoci din trecut și să descopere personajele, faptele și invențiile care au făcut istorie. Au existat doi bărbați care au schimbat pentru totdeauna istoria Romei. Primul a fost Iulius Cezar, un mare om politic și general, care, după ce a cucerit Galia, și-a învins toți rivalii și a preluat întreaga putere în stat. Cu Cezar în frunte, Roma a continuat să-și extindă granițele și părea invincibilă. Dar senatorii, nemulțumiți că puterea ajunsese din nou în mâinile unui singur om, au conspirat împotriva lui și l-au asasinat. După moartea sa, i-a urmat Octavian Augustus, un tânăr foarte inteligent, care a reușit să devină primul împărat roman și să transforme republica în cel mai bogat și mai puternic imperiu din Antichitate. Dacă vrei să afli mai multe despre originea Imperiului Roman, însoțește-i pe Carmen și pe Marco în această aventură.

Garanție Produse

Garanție de minim 12 luni la orice produs.

Produs al: litera.ro

Modalități Plata si Livrare

Plata online cu cardul sau la destinație ramburs in funcție de produsul selectat.

  • Costul livrarii – va fi calculat în pagina de comanda după ce ați dat click pe butonul „Catre Magazin” și ati adaugat în coș produsul. Costul livrarii va fi afisat la finalizarea cumparaturilor dacă produsul este în stoc in magazinul online.
  • Sute de produse beneficiază de transport gratuit dar și dacă valoarea cumpărăturilor dvs. depășește anumita suma în funcție de vânzător.
  • Verificare Colet Înainte de plată
  • Plata cu cardul in rate fara dobanda (in functie de comerciant)

Dreptul la Retur

Drept de retur  in conformitate cu art.9 alin.1 din Ordonanță nr.34/2014 privind drepturile consumatorilor in cadrul contractelor încheiate cu profesioniștii, precum si pentru modificarea si completarea unor acte normative, Clientul beneficiază de o perioada de retragere de 14 zile pentru a se retrage dintr-un contract la distanta sau dintr-un contract in afara spatiilor comerciale, respectiv de a returna produsele cumpărate, fără a fi nevoit sa justifice decizia de retragere si fără a suporta alte costuri.

Actualizat la: 17.11.2023

Declinare de responsabilitate – Disclaimer

Site-ul acesta nu poate garanta exactitatea totala a datelor postate  și nici furnizarea în totalitate a datelor de către comercianți.

Prin urmare, datorită naturii activităților platformei noastre ca fiind un promotor al unor firme terțe, în cazul unor discrepanțe între datele postate pe siteul acesta sau reclamele siteului și cele afișate pe site-ul comerciantului, acestea din urmă vor predomina. Autorizațiile legale pentru vanzare, originalitatea produselor cât și alte demersuri legale obligartorii pentru comercializare revin exclusiv în sarcina comerciantului. Prețurile afișate includ toate taxele, preturi in LEI sau RON inclusiv TVA.

La fel cu Volumul 9. Istoria lumii. Roma. De la Republica la imperiu

Informații suplimentare

Brand

Categorie

Comerciant

👋 Toate produsele sunt atent selectionate de catre echipa bunedecitit.ro. Este posibil sa castigam un comision pentru produsele pe care le veti cumpara.